Când se îngână ziua cu noaptea, la pârtia de la marginea orașului se adună lumea puhoi. A nins și încă fulguie ușor, e ger bine și se ridică pufuri de ceață din capetele înfofolite ce lunecă pe sub lampadare. Pe deasupra tuturor dau roată stoluri de ciori. E cea mai lungă noapte și-apasă peste mulți pâcla din care ies. La pârtie ajung pâlcuri de oameni, unii cu mașini, alții trăgând după ei sania pe care se leagănă nerăbdător copilul. Toată ziua au fost copii pe derdeluș, zăpada e bătătorită, însă acum spre seară chiotele lor au adunat parcă tot orașul la dealul dintre codri.
Continue Reading →
turmerick
ianuarie 11, 2023
Există o problemă la “veșmintele din piei de animale”, iar religia e un veșmânt, veșmintele sunt moarte, și dacă te bazezi doar pe ele, mori. Dar asta e condiția umană, trebuie să ne folosim de veșminte, nu putem să trăim complet deschis, ne trebuie pieile de animale care ne acoperă goliciunea. Însă acestea pot fi transformate [turn death into glory], inclusiv tehnologia (tot un veșmânt). În Apocalipsa imaginea Noului Ierusalim nu e o întoarcere la o grădină unde suntem goi, ci e o grădină în mijlocul unui oraș, adică e glorificarea unui înveliș mort, orașul, păstrând și nucleul viu.
Rolul crucii nu e să facă o mistuire deconstructivistă, ci să arate că inclusiv moartea (și avatarurile ei, veșmintele din piei) poate fi răsturnată și transformată în slavă. Noul Ierusalim e un oraș de lumină, un veșmânt de carne poate fi schimbat într-un veșmânt de lumină. Religia poate fi reabilitată.
turmerick
aprilie 6, 2021
