Descentrat

Centrul este un atractor, un punct de gravitație maximă, care orientează, organizează și în același timp echilibrează forțele contrare. Într-un sistem clasic, centrat, există o pendulare naturală între perioade de expansiune și consolidare, stabilitate și progres, inspirație și expirație, iar această pendulare este mereu echilibrată de prezența unui centru atractor care împiedică deplasarea excesivă într-o singură direcție, tinde să readucă mișcarea spre echilibru. Dacă însă centrul este eliminat, treptat se ajunge la imposibilitatea echilibrării acestor forțe contrare. Ca într-o roată de car ieșită de pe axul central, forțele de dezechilibru nu mai pot fi controlate. Poți încerca să o sprijini cu forțe de sens opus, să compensezi prin măsuri dintr-o direcție sau alta, însă roata nu își poate păstra și dinamica și echilibrul fără centrul atractor.
Ce s-a întâmplat în societatea vestică prin respingerea creștinismului este eliminarea centrului. Putrezind prin corupție din interior și prin forțe excentrice din exterior, acest centru a fost părăsit, iar efectele s-au văzut rapid, devenind în timp tot mai accentuate.

Împărțirea în dreapta și stânga
Nu e de mirare că împărțirea aceasta apare în special în contextul unor societăți ce trec prin revoluții ateiste, a-teismul asta este, o des-centrare. Stânga și dreapta pot părea componentele evidente ale societății, însă această împărțire nu e naturală sau e incompletă dintr-o perspectivă clasic-creștină. Fără un centru real, stânga și dreapta sunt doar denumiri, stindardul partizan menit să adune forțe sub aceeași ideologie. Chiar și în limbaj apolitic, stânga și dreapta trebuie să aibă un punct de reper, stânga și dreapta față de ce? Se încearcă tot felul de definiții ale celor două poziții, fie văzând realitatea bipolar, fie strict prin opoziție, suntem tot ce nu sunt ceilalți. Însă problema de fond nu e definirea corectă a celor două tabere, ci regăsirea centrului. Într-un concept clasic, centrul unește forțele contrare, stânga și dreapta sunt perspective diferite asupra aceluiași centru, aceluiași scop. Însă descentrarea a împins roata în haos. Stânga merge într-o mișcare tot mai excentrică, centrifugă, cu tot mai mare viteză, iar dreapta încearcă să prindă roata din urmă, însă nu ca să o aducă înapoi în ax, ci încearcă să o țină în picioare, să o încetinească, să îi mai schimbe direcția cu câte un șut. E un soi de jocul cu cercul, toți vor hula-hoopul, trag de el într-o parte și în alta. Stânga a ales lupta și victoria cu orice preț, dreapta nu se poate hotărî dacă să fie îngăduitoare sau bătăușă. Și toate astea ne descentrează tot mai mult, ne obfuschează problema de fond.
Actualmente nu există un centru, de asta și centriștii sunt rizibili, stau cel mult cu un gard înfipt în fund, încercând sinteze și dialectici între cele două părți, însă inevitabil cu înclinații într-o anumită parte.

În plex
Plexul este un centru, un simbol, un punct de conexiune cu toate părțile. În plex e împăratul, marele preot, profetul. Renunțarea la centru, la Dumnezeu, la monarhie a fost un pumn în plex, sau mai bine zis o extirpare a plexului, nu mai avem nodul de legătură. Cele două emisfere s-au separat, ne-a fost secționat corpul calos. Iar soluția nu e pune o parte sau alta deasupra celeilalte, ci a reactiva plexul, atractorul.
Ideea creștină este că în centru e o cruce, unitatea între stânga și dreapta, dar și între sus și jos. Și orice altă variantă eșuează.
Soluția nu este crearea unui sistem de forțe egale, dacă te îmbraci jumate în albastru, jumate în roșu nu rezolvi nimic. Echilibrul nu e o picătură de haos într-una de ordine sau viceversa. Fără centru, nu există un punct comun, prin definiție sistemul nu are un punct de echilibru, forțele de atracție sunt mai slabe decât cele de sens contrar. Nu poți așeza la masa dialogului cele două tabere fără un centru, vor rupe masa în două și se vor separa fiecare la masa lui. Trebuie pornit de la unitate, nu poți începe cu divizarea și să împingi spre unitate. Nu funcționează dialectici hegeliene și nici ecumenisme populiste. Fără centru ne batem ca chiorii.
Tot prin definiție, a pune în centru orice altceva decât Crucea și pe Hristos este anti-hristul. Un sistem cu o putere enormă care să simuleze ținerea împreună a extremelor, extirpând forțele de împotrivire este viziunea profetică a leviatanului, a balaurului.

Cred că provocarea noastră nu e a defini dreapta sau a combate excesele stângii, ci a regăsi, a crede din nou în Centru.