Desființarea omului and so forth

”Desființarea omului” de C.S. Lewis e mai relevantă în 2023 decât în 1943, când a fost scrisă. Orice gânditor creștin sau parte din orice altă tradiție religioasă sau filozofică – din antichitate până în secolul 17 – ar considera ideile cărții de bun simț și de la sine evidente. Dacă vă amintiți discuția despre ”Consolarea Filozofiei”, Lewis și Boethius susțin același lucru – Binele, Frumosul și Adevărul nu sunt simple sentimente arbitrare, ci calități ale Cosmosului, factori unificatori ai realității, ba chiar atribute divine.

Legea Cosmică

În maniera lui Evola și Guenon, Lewis dedica un capitol unei analize comparate ale viziunii tradiționale cu privire la această Lege Cosmică. Hinduismul timpuriu ar fi numit-o ”Rta” – marele ritual sau pattern al naturii și al supranaturii, relevat în egală măsură în ordinea cosmică, virtuțile morale și ceremonia templului. Chinezii numesc Legea ”Tao” – realitatea dincolo de predicate, abisul de dinaintea Creației; drumul pe care se mișcă însuși Universul, pe direcția căruia lucrurile eterne se manifestă agale în sfera spațiului și a timpului. Este, de asemenea, Calea pe care fiecare om ar trebui să pășească în imitare a acelei progresii cosmice și supracosmice, conformându-și toate activitățile marelui exemplar. Evreii aveau, la rândul lor, Legea divină. Hermetiștii vorbeau, de asemenea, de șapte principii eterne ale Cosmosului: mentalismul, corespondența, vibrația, polaritatea, ritmul, cauzalitatea, sexualitatea.

”Revolta” are un capitol în care discută pe larg tema Legii Divine care, mai mult decât o realitate nepieritoare din ”illo tempore”, e asemenea unei roți cosmice, a unui zodiac la ale cărui ritmuri trebuie aliniat timpul profan prin sanctificare. Dacă am avut anumite intimări mistice, probabil ne e mai ușor să conceptualizăm această Realitate. Universul nu e materie moartă guvernată de rutine impersonale, așa cum își imaginează modernii în lipsa lor de imaginație, ci e mai degrabă asemenea unei minți care înglobează alte minți; o serie de fractali sau holoni care reflectă la toate nivelurile aceleași principii perene. Acesta e un mod de a defini metafizica participării.

Sisteme etice moderne

Mai departe, CS Lewis contrastează această viziune tradițională cu gândirea modernă, în care ”Binele”, ”Frumosul” și restul valorilor de orice fel au ajuns să fie considerate sentimente care se nasc arbitrar în interiorul minții umane (subiectul), fără vreo legătură cu realitatea exterioară (obiectul). În restul cărții, Lewis demonstrează cu elocvență cum această abordare deconstructivă duce la tot felul de absurdități, iar în cele din urmă chiar la desființarea umanității în sine. Pentru a ilustra, ofer în continuare câteva citate din carte:

”Dacă datoria mea față de părinții mei este o superstiție, atunci așa este și datoria mea față de posteritate. Dacă dreptatea este o superstiție, așa e și datoria mea față de țară sau etnie. Dacă urmărirea cunoștințelor științifice este o valoare reală, așa este și fidelitatea conjugală. Rebeliunea noilor ideologii împotriva ”Tao” este o rebeliune a ramurilor împotriva copacului: dacă rebelii ar avea succes, ar descoperi că s-au autodistrus.”

”Tao”, pe care alții l-ar putea numi Drept natural sau morală tradițională sau Primele principii ale rațiunii practice sau Primele platitudini, nu este unul dintre o serie de posibile sisteme de valoare. Este singura sursă a tuturor judecăților de valoare. Dacă este respins, toată valoarea este respinsă. Dacă se păstrează orice valoare, Tao este păstrat. Efortul de a-l respinge și de a ridica un nou sistem de valori în locul său este auto-contradictoriu. Nu a existat niciodată și nu va exista niciodată o judecată de valoare radical nouă în istoria lumii. Ceea ce se pretind a fi noi sisteme sau… ideologii… toate constau din fragmente din Tao însuși, smulse arbitrar din contextul lor în ansamblu și apoi umflate până la nebunie în izolarea lor, continuând să datoreze Tao-ului și numai lui rațiunea de a exista.”

”Mintea umană nu are capacitatea de a inventa o nouă valoare mai mult decât de a imagina o nouă culoare primară sau de a crea un nou soare și un nou cer în care să se mute.”

“E bine să ai o minte deschisă față de întrebările care nu sunt definitive. Dar o minte deschisă cu privire la fundamentele ultime fie ale Rațiunii teoretice, fie ale Rațiunii practice este o idioțenie. Dacă mintea unui om e deschisă asupra acestor lucruri, să-i fie măcar gura închisă. El nu poate spune nimic relevant. În afara lui Tao, nu există nici un motiv pentru a critica nici Tao, nici orice altceva.”

“Când eliminăm baza ontologică a ”binelui” sau ”răului” rămâne ”voința” sau instinctul brut. (…) Programatorii noii moralități, așadar, ajung să fie motivați pur și simplu de propria lor plăcere. Cei care stau în afara tuturor judecăților de valoare nu pot avea niciun motiv pentru a prefera unul dintre propriile impulsuri față de altul, cu excepția puterii emoționale a acelui impuls. Mă îndoiesc foarte mult dacă impulsurile binevoitoare, lipsite de acea preferință și încurajare pe care Tao ne învață să le dăm și lăsate la puterea și frecvența lor pur și simplu naturale ca evenimente psihologice, vor avea multă influență. Îmi e greu să cred că istoria ne poate arăta un exemplu de om care, după ce a pășit dincolo de morala tradițională și a obținut puterea, a folosit această putere în mod binevoitor.”

Dacă Lewis vă pare neconvingător în demonstrația lui, cartea ”After Virtue” de Alasdair MacIntyre e filozofie analitică pe pâine care mătură efectiv pe jos cu toate tentativele iluministe de a descoperi principii morale noi, strict utilitare, empirice sau raționale. Dacă refuzi să crezi într-o lege cosmică, iar Universul pentru tine e o chestie materială amorfă, nu vei deriva niciodată vreun imperativ moral din descrierea acestei aglomerări de materie.

În protestantism

Problema evanghelicilor e aceea că au fost ”deschiși la minte” cu privire la întrebările definitive; cu alte cuvinte, au îmbrățișat nominalismul, convingerea că nimic din ceea ce se petrece în mintea mea – concepțiile, trăirile, emoțiile estetice – nu are vreo legătură cu Realitatea exterioară (ceea ce Aquinas numea ”Universals”). Protestanții sunt, așadar, complet moderni în demersul lor filozofic, încercând să derive imperative morale strict utilitare, empirice sau raționale, fără a admite că există Tao în Univers (în concepția lor, aceasta ar fi o formă de păgânism sau superstiție). Universul este o simplă mașinărie și nimic într-o mașinărie nu e viu sau plin de semnificație; totul e programat să funcționeze în niște parametri complet determinați. Dumnezeu e singurul cu adevărat viu, dar El este pierdut într-un dincolo inaccesibil, fără a infuza creația cu atributele ființei sau, în alte cuvinte, cu ”Tao”.

Implicațiile acestei mentalități sunt solipsiste, iar nominaliștii erau complet conștienți de asta. Daca tot ce se perindă prin creierul meu e doar o serie de halucinații și vise febrile, nu pot fi cert de nimic în viață, nu pot ști nici măcar că ”eu” exist sau că ”tu” ești om cu minte și trăiri asemenea mie. Spre deosebire de existențialiști sau alți topiți din secolul 20, primii protestanți au găsit textul infailibil al Bibliei ca ancoră împotriva acestei forme de pesimism filozofic. Biblia trebe citită cu mintea mea (niciodată nu trebe să urmez vreo instituție sau tradiție), iar forța ei transformatoare o să mă scape de povara participării în Tao sau de articularea vreunei ontologii.

Numai că Biblia, spre deosebire de nominalism, împărtășește viziunea anticilor despre Tao, discută despre efectele grave ale încălcării Legii Divine, despre păcatul invizibil care trebuie expiat și plasat (la fel de invizibil) asupra unui țap sau berbec; despre curățări ceremoniale de această leapșă invizibilă; despre Iisus Christos care a venit să ia asupra lui leapșa, ca noi să putem fi curați; despre sacralitatea la fel de invizibilă și non-materială a anumitor zile din an, a anumitor locuri geografice etc. Ca AZȘ e imposibil să găsești sensul tuturor acestor noțiuni metafizice într-o viziune utilitară asupra moralității. Pe de altă parte, TOATE explicațiile doctrinare ale BAZȘ merg în direcția utilității sau a observației empirice. Animalele necurate erau de fapt purtătoare de viruși și bacterii de care noi abia astăzi aflăm. Sabatul e benefic pentru refacerea organismului și sănătatea mentală, iar caracterul lui arbitrar e un test al obedienței totale. And on and on. Iar dacă vrei să evadezi din acest binom schizoid în care pe de o parte ai o viziune mecanicistă asupra Universului, pe de alta interpretarea unui text care discută despre ”Tao” și ”Living God”, singura metodă pe care o ai la îndemână este să duci raționalismul modern până la capăt, tăind și spânzurând tot ce îți dă cu rest. Ohai Edcibinium.

Organic vs. Chirurgical

În acest punct, dacă nu ne-au acuzat direct de obscurantism și nu au epuizat toate invectivele din DEX, deboonkerii vor obiecta că ”Tao” e susceptibil interpretării; că doi rabini nu se pot pune de acord, cu atât mai puțin poți susține că Tao, Dharma, Rta, Legea lui Moise șamd. ar fi aceeași chestie. Well, ackshually, nu există niciun motiv să crezi că ar fi același tip de legi șamd. Lewis anticipează obiecția și răspunde în felul următor:

”Un teoretician al limbii și-ar putea privi limba sa maternă din afară, considerând geniul ei ca pe un lucru care nu are nicio pretenție asupra lui și susținând modificări majore ale limbajului și ortografiei sale în interesul confortului comercial sau al acurateței științifice. Un mare poet, care și-a „iubit și a fost bine cultivat în limba sa maternă”, poate, de asemenea, să aducă modificări, dar acestea vor fi făcute în însuși spiritul limbii. În același mod, Tao admite dezvoltarea din interior. Există o diferență între un avans moral real și o simplă inovație. De la confucianismul „Nu face altora ceea ce nu ai vrea să-ți facă ție” la creștinismul „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel;” este un real progres. Moralitatea lui Nietzsche este o simplă inovație. Primul este un avans pentru că nimeni care nu a admis validitatea vechii maxime nu ar putea vedea motive pentru a o accepta pe cea nouă, iar oricine a acceptat-o ​​pe cea veche ar recunoaște imediat noua maximă ca o extensie a aceluiași principiu. Dacă ar fi respins-o, ar fi trebuit să o respingă ca pe o suprafluență, ceva care a mers prea departe, nu ca ceva pur și simplu eterogen față de propriile lui idei de valoare. Dar etica nietzscheană poate fi acceptată numai dacă suntem gata să renunțăm la morala tradițională ca o simplă eroare și apoi să ne punem într-o poziție în care nu putem găsi niciun temei pentru nicio judecată de valoare. Este diferența dintre un bărbat care ne spune: „Îți plac legumele relativ proaspete; de ce nu le crești în grădină, să le ai perfect proaspete?” și un om care spune: ”Aruncă pâinea aia și încearcă să mănânci cărămizi și centipede.”

Pentru a putea opera din interiorul Tao, ești obligat să participi în corpul mistic în moduri care preced analiza rațională. Dacă nu respecți calendarul liturgic, dacă nu îți faci exercițiile spirituale (metanii, rozariu, karma yoga, bhakhti yoga), nu ai înțeles spiritul legii, deci nu poți acționa organic. De păcatul acesta s-a făcut vinovat O2, iar pentru a evita criticile, a purtat apartenența la BAZȘ ca pe un costum de piele (skinsuit). ”Dar noi suntem parte din tradiția creștină”. Oroarea cosmică lovecraftiană o ai când realizezi că BAZȘ apelase, la rândul ei, la același subterfugiu. Ca tineri creștini dornici să facă voia Domnului și să respecte Legea lui nu aveam idee că instituția noastră era un clichet al cărui mecanism nu se putea mișca decât într-o singură direcție. ”Uită-te la ceas, verifică-ți emailul, înghite pilula, plătește-ți pensia de sănătate, planifică-ți copii (none), planifică-ți concediul, swipe down, swipe right, divorțează, cere pensie alimentară, plânge-te de Patriarhat, fă reclamație, completează formularul, așteaptă pe locul 5 în queue, plătește automobilul, fă upgrade la IPhone, învață limbajul, deschide un tichet etc. etc. etc.”

Cthulhu swims left; la capătul drumului tot la Sam Harris, Yuval Harari și Dan Alexe ajungi. Iar în mintea ta, orice alternativă la deboonkerismul searbăd care te-a condus în această sclavie biopolitică este o credință absurdă în superstiții și obscurizări care te-ar fi ținut rob și ți-ar fi împiedicat emanciparea totală. Curios cum toate tradițiile intelectuale a căror continuitate se extinde de-a lungul secolelor sau chiar mileniilor, au avut la bază o loialitate nestrămutată față de Tao sau Dharma, ceea ce pe de o parte le-a permis practicanților să fie fertili în toate sensurile termenului – de la disponibilitatea de a avea urmași, până la creativitate literară, artistică, arhitecturală, pe de alta a constituit o barieră în calea tehnologiilor invazive al căror scop nominal a fost ”cucerirea naturii”. Ideea cea mai importantă din cartea lui Lewis este că, pe măsură ce proiectul cuceririi naturii se intensifică, în realitate devii tu însuți sclavul naturii. Nu o să repet aici argumentele din carte, merită citite integral. Voi încheia doar amintind ideea lui Julius – natura nu a fost niciodată menită să devină idealul ultim al umanității; atât idealizarea (Rousseau), cât și instrumentalizarea ei (Bacon) sunt fațete ale aceleiași revolte care sfârșește în dezastru. Supunerea față de Tao sau Dharma, pe de altă parte, reprezintă singura soluție care asigură atât păstrarea naturii nemutilate, cât și salvarea omului din brațele zeiței distrugerii.