Despre legi și măsuri guvernamentale în perioada modernă

In perioada premodernă, antichitate și evul mediu, codul de legi reprezenta starea de fapt a societății respective. Legile scrise nu erau altceva decât descrieri ale felului în care funcționa societatea în acel moment. E destul de sigur să spunem că un individ care comitea o infracțiune, nu trebuia să aibă tot codul de legi memorat, știa foarte bine că a făcut ceva reprobabil, că a încălcat legea nescrisă a acelei societăți din care făcea parte . Codul scris era doar o confirmare a ceva deja existent, un contract invizibil între participanții societății, care le regla felul de conviețurie, raportarea la autoritate, la zei sau la alți cetățeni. Autoritățile vegheau la respectarea acelor legi pentru ca bunul mers al societății să nu fie perturbat. În mare parte, putem echivala legea bunului simț din societate cu legile scrise pe baza cărora legiuitorii împărțeau dreptatea. Legiuitorii nu erau decât reprezentanți ai puterii divine ce împărțeau dreptatea si mentineau ordinea in imaginea lui Dumnezeu sau a zeilor. Deși analiza bazată strict pe împărțirea dintre modernitate si premodernitate poate părea dificil de substanțiat, e de ajuns să spunem că codul lui Hammurabi sau Dreptul roman nu sunt The European Green Deal sau pachetul de legi pentru pandemia Covid19. E o diferență majoră între ele și ca mărime dar mai ales ca scop. Folosesc termenul de legi în mod mai general pentru a descrie toate măsurile legale luate de către un regim.

Odată cu perioada modernă, în special după iluminism, toate raporturile acestea se schimbă. Conducătorii nu mai sunt reprezentanți ai puterii divine, iar legile nu trebuie să reflecte neapărat o stare de fapt a societății. In special odată cu apariția clasei manageriale, experții, un nou mod de a produce măsuri legale, apare. Societatea nu mai e văzuta ca o entitate organică, vie, ci asemenea unui sistem ingineresc, un mecanism pur tehnic. Legile la rândul lor nu mai sunt reflectări ale culturii și cutumelor unei societăți, ci reguli, comenzi de control al acestui sistem, iar autoritătile devin programatorii de facto. Așa se face că în ultimii zeci de ani, codul legal a crescut exponențial iar odată cu el și aparatul birocratic care să îl impună și să aibă grijă de respectarea lui. Legile devin astfel nu o metodă de păstrare prin înscrisuri a acelor cutume, norme sociale nescrise dar existente, ci metode de a controla mediul natural, societatea și indivizii. Aparatul de experți care stă in spatele deciziilor publice vede societatea mai degrabă ca pe un server de Minecraft, iar constituția, legile, deciziile guvenrnamentale, ca pe software-ul care menține și controlează acel server. Vrei să reduci emisiile de carbon? Emiți legi și obligații prin care limitezi carbon footprint-ul populației. Vrei să crești natalitatea? Stimulezi populația cu indemnizații sau bonificații dacă au mai mulți copii. Vrei să scazi natalitatea? Stimulezi opusul sau pedepsești pe cei cu mulți copii. Vrei să stimulezi consumul și implicit creșterea economică? Scazi rata dobânzilor, crești investițiile de stat sau crești masa monetară aflată în circulație, etc. Exemplele sunt nenumărate.

Prima și cea mai importantă consecință a unei asemenea viziuni e creșterea imensă a complexității. În momentul în care societatea și mediul devin ceva programabil, în sarcina programatorilor cade setarea manuală a unui sistem ce se regla singur până atunci. Totodată realizezi că există o infinitate de variabile care se afectează reciproc într-un mod complet necunoscut pe sistemul “butterfly effect”. Asta duce automat la schimbarea constantă a directivelor sistemului (pachete legislative, decizii guvernamentale) și cresterea numărului lor pentru a face față provocărilor ce se înmulțesc. În același timp crește și birocrația asociată iar operațiuni până atunci banale din cadrul sistemului, consumă din ce în ce mai mult timp și resurse. În final, sistemul devine bug-uit și atât de ineficient încât face implozie.

A doua consecință e că oamenii obișnuiți, cetățenii, devin în esență NPC, obiecte ale sistemului asupra cărora nicio lege sau niciun experiment comandat de către experți nu este imoral. Cetățenii nu mai sunt principalii beneficiari ai legislației, sunt înlocuiți de către sistemul bio-economic a cărui menținere și echilibrare constantă este principala sarcină a elitelor. Fiind parte a unui sistem mecanicist, indivizii obișnuiți trebuie să se comporte previzibil întocmai ca o componentă a unui sistem, sau să fie considerați ca fiind periculoși pentru menținerea echilibului și separați în final de sistem (societate).

A treia consecință e că diferențierea între NPC (oamenii afectați de legi) și elitele conducătoare (cei ce produc legile) e bazată pe o pretenție pur metafizică, de inspirație religioasă, aspect obfuscat de afectările raționaliste ale elitelor. Experții sunt acolo unde sunt pentru că sunt singurii capabili să miște umanitatea înainte în istorie. Sunt cauza, dar și diriguitorii progresului. Au imaginația și inspirația de a inventa viitorul dar și capacitatea de a-l pune în practică și a-l aduce la viață. Și aici stă pretenția metafizică, în sursa inspirației și imaginației, sursă care nu e explicată nicaieri. De ce umanitatea ar trebui să urmeze viitorul imaginat de Elon Musk sau Bill Gates și nu cel imaginat de oricare alt individ din societate?