Facebook – revoluția triburilor pavloviene

Ce e facebook? „Reţea de social media” – o sintagmă alcătuită din trei termeni abstracţi, distilaţi la maxim, care înseamnă simultan orice şi nimic.

Facebook e „locul” în care oamenii se îndeletnicesc cu activităţi virtuale; activităţi care rezistă oricărei categorizări. Sunt activităţi publice sau private? Şi una şi alta; eşti singur în faţa ecranului şi interacţionezi cu avatarurile altor indivizi, dar nu primeşti satisfacţie socială fiindcă rămâi în continuare singur iar creierul nu acceptă pixeli şi simboluri pe post de relaţionare. Poţi scrie doar postări publice, vizibile pe tot globul, dar pe care nu le citeşte nimeni; şi chiar dacă le-ar citi milioane, tot nu ai avut măcar o singură interacţiune socială autentică.
Pe facebook se petrec activităţi profesionale sau de divertisment? Ambele, simultan sau intercalat. Sharezi ca apucatul articole virtuale pentru VICE, iar pentru asta iei bani (altul face fix acelaşi lucru în timpul liber); în acelaşi timp asculţi muzică şi stai cu zece ferestre de chat deschise.
Activităţi politice sau apolitice? Prin anii 2010 ai fi crezut că privitul plăcintelor şi al pisicilor pufoase intră la activităţi apolitice (dacă n-ai studiat sociologie). În prezent oricine vede cât de politizată a devenit platforma. Comerciale sau non-comerciale? Ambele simultan. Chiar dacă nu monetizezi vreo pagină, like-ul şi vizualizările sunt un nou currency.

Deci ce fac oamenii pe facebook? Nu ne e silă numai când punem această întrebare? Ca şi cum o reţea socială merită atâta reflecţie, ca şi cum nu e doar un mod de a procrastina primind permanent satisfacţii imediate. Mulţi se vor revolta aici. „Hai tată, mă laşi cu tonul moralizator?! Închide-ţi contul dacă nu-ţi convine!” Dar îţi poţi închide contul? Nu e fb singurul loc în care îţi întâlneşti TOŢI cunoscuţii din viaţa reală? Fireşte, mai ales dacă eşti plecat din ţară. Ai dispărut de pe fb, ai dispărut din memoria tuturor cunoscuţilor, te-ai rupt de fluxul constant de informaţie. Ai rămas un walking dead. Iar impresia asta, corelată cu impulsul puternic de a-ţi verifica reacţiile şi feedul te obligă să rămâi acolo ca în hotel california, într-un iad pe care îl întreţii zilnic împreună cu toate rudele şi prietenii.

Facebook poate deveni orice pentru tine; cu ajutorul lui îţi poţi găsi perechea ideală, serviciul ideal, celebritatea! Poţi fi părăsit, linşat mediatic şi ruinat. Este potenţialul uman dus la extrem, tocmai de aceea nu ştii aproape niciodată ce cauţi pe facebook; aştepţi să fii surprins plăcut aşa că dai scroll down permanent ca Sisif; informaţiile pe care îţi cad ochii nu au nicio ordine, nicio sistematizare care să ţină cont de priorităţile tale la momentul respectiv. Da, fireşte că dai cu ochii de pagini pe care tu însuţi ai ales să le urmăreşti, dar niciodată nu poţi prezice ordinea lor în feed. Nu îţi poţi planifica timpul pe facebook, la modul „acum fac research pt lucrarea de disertaţie, apoi mă întâlnesc cu prietenul x, apoi îmi sun părinţii, apoi citesc ştirile, apoi ascult muzică, apoi fac un curs de gătit.” Toate activităţile astea sunt suprapuse aşa încât niciuna nu îţi poate captiva cu adevărat atenţia, aşadar păstrezi doar satisfacţia de a le începe pe fiecare – shotul de dopamină care te lasă în aer după ce ai dat cu ochii de un lucru nou, aşadar în loc să pui mâna să-l aprofundezi, dai iar scroll down sau comentezi în căutarea unui shot nou care să compenseze pt golul rămas.

Această căutare după sastisfaţii superficiale imediate îţi transformă feed-ul într-o cameră de ecou din care elimini orice îţi poate genera cea mai mică iritare; doar statul pe facebook în sine e destul de iritant, nu mai ai nevoie şi de părerea ignorantă a unor bigoţi. Aşa că pe de o parte dai unfollow, unfriend şi block, pe de alta te împrieteneşti cu indivizi care gândesc identic şi care aprobându-te cu like-ul şi emoticoanele îţi furnizează doza de dopamină după care alergi. Devii tot mai narcisist, mai tribal şi mai iritat, iar dependenţa de profilul fb te face să-i dai prioritate faţă de interacţiunile sociale autentice, eventual chiar faţă de munca în birou. Devii tot mai autoritar şi mai puţin dispus să discuţi sau să înveţi lucruri noi; feedul îţi aduce constant în faţă toate nenorocirile pe care le fac zi şi noapte duşmanii tăi ideologici, iar asta îţi generează o puternică reacţie emoţională care îţi dă ocazia să-ţi arăţi indignarea , deci să îţi semnalezi virtutea şi puritatea ideologică, iar prin asta să îţi întăreşti legăturile coaliţionare cu propriul trib. Aşa devii dependent de moral outrage; dacă nu ai duşmani ţi-i găseşti. Nazişti, comunişti, companii farmaceutice, corporaţiile, oamenii de ştiinţă, bărbaţii, feministele, omul alb, bisericile.

Revoluţia social media pare de departe mai dramatică decât revoluţia industrială (ceea ce Nietzche numea „moartea lui Dumnezeu”). Milenialii sunt o generaţie compromisă de social media; niciun aspect al vieţii de până acum nu a rămas neatins, nicio categorie cognitivă nealterată iremediabil. Ciclul firesc al schimbărilor tehnologice e accelerat exponenţial prin raportul dintre software şi social media (aşteptaţi să vedeţi efectele 3D printing). Nicio mişcare culturală nu apucă să-şi trăiască viaţa, să-şi aducă aportul şi să-şi arate limitările astfel încât să apară contra-reacţii sau sinteze organice. Lumea e plină de indivizi care strigă furioşi sau exaltaţi în faţa ecranelor, fiecare din propriul apartament. Iar intoarcerea în trecut e imposibilă; revoluţia s-a întâmplat, dacă nu ţii pasul cazi în irelevanţă şi încetezi să mai exişti. M-aş face catolic numai să pot spera că Zuckerberg are un loc rezervat în iad sau măcar în purgatoriu.