Modernismul și neajunsurile lui

În contextul contemporan al omului jefuit de mit, nevoit să sape disperat după rădăcini, putem privi în urmă, întrebându-ne ce anume poate fi salvat din demersul spiritual/filozofic al lumii vestice. Există trei viziuni majore care s-au păstrat într-o formă sau alta până astăzi: pre-modernismul (sau tradiționalismul), modernismul (reprezentat azi de mișcarea new atheism) și postmodernismul.

Voi incepe dedicând un articol modernismului, luându-i ca studiu de caz pe new atheists. Întrucât cei mai buni critici ai modernismului sunt autorii postmoderni, îl voi cita în special pe un anume Charles Jencks, pionier al postmodernismului în arhitectură, pasionat de științele complexității și de filozofie în general.

Spune Jencks în cartea lui: 

„E un fapt general acceptat acela că știinţa modernă s-a dezvoltat o singură dată, în vest, datorită ideii creştine de inteligibilitate a universului, a modului în care a fost făcut: pe baza unor legi, inventat de un singur Legiuitor, aşteptând ca aceste legi să fie descoperite. Imaginea unei lumi-ceasornic, raţionale, este tributară noţiunii unui asemenea Zeu exterior, specific deismului. El este cel care i-a confecţionat ecuaţiile în mod desăvârşit, apoi din păcate pentru cei care ar dori să-L vadă încă implicat, S-a retras. Aşa a fost fabricată lumea liniară a determinismului. Viziunea newtoniană se subîmparte în trei din marile ‘isme ale modernismului, care continuă să se bucure de multă popularitate: reducționismul, mecanicismul şi materialismul.”

În contrast cu cele trei ‘isme ale modernităţii, Charles Jencks evidenţiază ştiinţele complexităţii, pe care le intitulează „post-moderne”: teoria haosului, sistemele complexe, nonlinearitatea, emergenţa, fizica subatomică. Apărute în secolul 20, acestea au arătat într-adevăr limitările gândirii newtoniene şi ale metafizicii moderniste. O mare parte din savanţii contemporani fie au renunţat cu totul la determinism, fie îl consideră un model util doar la anumite nivele de complexitate. Reducţionismul s-a dovedit la fel de limitat în lumina aceloraşi ştiinţe. Empirismul materialist care a stat la baza gândirii moderne a fost și el criticat ca metodologie de către filozofii noilor curente supranumite postmoderne – fenomenologi, deconstructivişti, post-structuralişti.
Există un element comun al acestor critici la adresa modernismului – ideea că mişcarea are la bază o ideologie nihilistă şi totalitară. La prima vedere, cele două aspecte par incompatibile; nu implică totalitarismul credinţa absolută într-un sistem politic sau religios – aşadar tocmai opusul nihilismului, care respinge echidistant toate aceste sisteme? Lucrurile se vor clarifica imediat iar pentru asta vom lua ca studiu de caz mişcarea new atheism – vlăstarul întârziat al modernismului.

Totalitarism și nihilism
Neo-ateii sunt materialişti – pentru ei există cu adevărat doar ceea ce e palpabil, adică materia care e alcătuită din obiecte (în sensul filosofic al termenului). Legile care guvernează obiectele sunt deterministe şi se succed liniar – obiectul x loveşte obiectul y şi îl cauzează să se mişte; în mişcarea lui, obiectul y loveşte obiectul z, care se mişcă la rândul lui şamd, ajungând la o secvenţă liniară de cauze. Teologii medievali considerau că Dumnezeu ar fi fost cauza primă – primul care a pus lucrurile în mişcare în Univers fără ca El însuşi să se mişte (pe El nu-L cauzează nimic extern). Neo-ateii adoptă această metafizică în totalitate, înlocuindu-L pe Dumnezeu cu Big Bangul. Ei sunt convinşi că succesiunea de cauze este perfectă – niciun obiect din secvenţa respectivă nu dobândeşte agency sau subiectivitate; toate sunt nişte simple bile de snooker guvernate de principiul acţiunii şi reacţiunii. Acest model simplist este aplicat de neo-atei inclusiv în studiul unor sisteme complexe precum psihicul uman şi fenomenele culturale. Ce sunt oamenii „în realitate”? Nişte mecanisme auto-replicante care funcţionează pe baza legilor bio-chimiei. Forma actuală a acestor organisme este rezultatul unui proces determinist de selecţie naturală şi sexuală a unor mutaţii aleatorii. Gena egoistă („The Immortal Gene” într-o sugestie de titlu alternativ la cartea lui Dawkins) este singura entitate biologică a cărei existenţă e reală; orice derivă din strategiile ei evolutive – structura organismelor biologice, iluzia unui sine, interacţiunile sociale între aceste organisme, cultura şi spiritualitatea umană – toate acestea sunt o imensă înșelăciune; un eşafodaj sofisticat pus la cale de către gena egoistă care urmăreşte doar perpetuarea eficientă. Dar şi asta e mai mult o metaforă, fiindcă gena nu e o entitate conştientă (în universul neo-ateu nu există subiecţi, există doar obiecte acted-upon), ci un simplu mecanism auto-replicant; legile biologiei sunt de aşa natură încât genele „se selectează”.

Această tendință reducționistă îi face pe neo-atei să privească fenomene precum cultura umană la un nivel de complexitate total inadecvat – cel biologic. Psihicul uman trebuie să fi evoluat în mod darwinian în forma actuală, prin urmare psihologia evolutivă (o abordare teoretică ale cărei premise şi ipoteze sunt foarte dificil de testat) este folosită ca o scurtătură cognitivă pentru tot felul de raţionalizări ad hoc. Trăirile umane, atitudinile pe care le avem unii faţă de alţii sunt doar lianturi sociale evolutive. Dimensiunea artistică a umanităţii e un eşafodaj iluzoriu construit de selecţia sexuală, la fel ca şi formele elaborate ale florilor sau trilurile păsărilor. Moralitatea este tot un eşafodaj construit de gena lui Dawkins în scopul de a genera societăţi coezive şi robuste evolutiv la speciile sociale. Cum explică neo-ateii explozia de mituri şi sisteme de valori manifestate iniţial în religii apoi în filozofii? Ei bine, şi acestea TREBUIE să fie tot o iluzie pusă la cale de gena egoistă în scopuri evolutive, deşi nu putem găsi o legătură cauzală testabilă. Aşa apare ideea de „memă” ca un echivalent al genei egoiste pe tărâmul culturii umane, unde se transmite pe baza aceloraşi legi. Toate valorile şi ideile noastre filozofice sunt simple „meme” care parazitează mintea indivizilor pentru a se răspândi cât mai departe. Singurele idei valoroase sunt cele care descriu cu acurateţe structura materială a Universului şi legile aflate la baza ei: fizica, chimia, biologia.

E uşor de văzut acum de ce abordarea neo-ateilor este totalitară. Având la bază o ontologie reducţionistă în care doar gena egoistă şi legile newtoniene există cu adevărat, ei nu reuşesc să privească fenomenele culturale la nivelul adecvat de complexitate, prin urmare le reprezintă distorsionat sau le neagă. E ca şi cum ai încerca să modelezi un nor în 3D folosind doar cuburi, ca în Minecraft, în loc să foloseşti fractali, atractori stranii şi algoritmi non-liniari.
Cum arată o societate construită pe baza principiilor moderniste? Răspunde tot C. Jencks:

„Viziunea modernistă asupra vieţii a condus în cele din urmă la câmpurile de luptă ale războiului mecanizat, la fel cum la un nivel trivial dar foarte popular – la frazele idioate ale lui Andy Warhol: „Vreau să fiu o maşină… maşinile au mai puţine probleme”. L-a determinat pe behavioristul BF Skinner să-şi educe fiica într-o cutie Skinner. A dus la apariţia statului totalitar – o versiune modernistă a dictaturii tradiţionale – şi la multe alte idioţenii ale condiţionării. Publicitatea produsă în masă, gândită să ne condiţioneze asemenea unor roboţi, nu ar fi putut fi concepută în afara celor patru ‘isme ale modernităţii.

Sociologul Zygmunt Bauman considera că această viziune deterministă a condus în mod indirect la Holocaust. Aceasta ar explica simpatia şi chiar colaborarea celor mai mari arhitecţi ai mişcării moderne (Mies van der Rohe, Le Corbusier, Terragni, Gropius) cu naziştii sau fasciştii. Mulţi modernişti, în ciuda unei uri faţă de fascism, au ajuns în cele din urmă complici ai curentelor totalitare ale anilor 1930. De ce au făcut asta? Au fost multe motive, printre ele o voinţă-de-putere comună şi, conform clarificării lui Bauman, legătura fatală dintre raţiunea instrumentalistă şi filozofia raţionalistă „scopul scuză mijloacele”, precum şi analiza raţională a costurilor şi beneficiilor. Bineînţeles, coerciţia şi frica au jucat la rândul lor roluri importante, dar în esenţă viziunea deterministă tinde să-i facă pe oameni fatalişti în raport cu structurile de putere.”

Natura totalitară a ideologiilor modernismului este accentuată de ridicarea raţiunii la rang de valoare supremă. Când vrei ca orice aspect al societăţii să aibă o bază 100% raţională, vrei de fapt ca totul să fie reglementat şi conform cu metafizica deterministă la care subscrii. În cuvintele lui Netzsche, „pretinzi că ai contempla în extaz canonul legii tale în Natură, când de fapt îţi doreşti tocmai contrariul. În mândria ta vrei să îi dictezi moralitatea şi idealurile tale Naturii înseşi, astfel încât totul să fie reprezentat în propria ta imagine.”

Aici neo-ateii vor obiecta arătând spre fundamentaliştii creştini care demonizează raţiunea, iar acest fapt nu-i face mai puţin avizi de putere. Dimpotrivă, vor spune, un sistem totalitar bazat pe dogmă în loc de raţiune naşte adevăraţii monştri. Acest argument se bazează pe o falsă dihotomie – ideea că fie raţiunea, fie dogma religioasă pot fi adoptate ca valori supreme, când există de fapt o variantă mult mai bună – spiritul de observaţie. Umilinţa intelectuală de a conştientiza că niciun sistem teoretic nu poate fi complet în sine; că întotdeauna vor exista aspecte ale realităţii care îi vor scăpa din vedere şi e bine să fie astfel.

Aroganţa totalitară a neo-ateismului mai derivă din ridicarea ateismului metodologic al științei la rang de ontologie (pozitivism). Omul este redus la nivelul unui organism biologic determinat în mod absolut, care poate fi înţeles doar studiind biologie şi psihologie evolutivă. Sinele, responsabilitatea individuală şi căutarea unui sens al vieţii sunt simple înșelătorii (delusions), prin urmare e absurd să vorbim despre ele. Neo-ateii au iluzia că odată ce au înţeles din ce suntem compuşi ca organisme, vom şti ce avem de făcut în viață şi vom dezvolta o etică ştiinţifică. Aceasta este o contradicţie în termeni, întrucât empirismul ştiinţei funcţionează doar ignorând valoarea şi unicitatea lucrurilor şi reducându-le la un set de calităţi comune măsurabile. Filozoful Patrick Lee Miller pune punctul pe ”i” într-un articol de pe Quillette care merită citit în întregime:

”În primul rând, știința empirică descrie lumea, ea nu prescrie niciun mod de a trăi în lume. Savanții pot construi o bombă nucleară, spre exemplu, dar expertiza lor nu îți poate spune dacă ar trebui să o detonezi, cu atât mai puțin unde sau când să faci asta. Conflictele de valori nu pot fi rezolvate de către comunitatea științifică; savanții pot infirma sau confirma orice pretenții empirice făcute în interiorul unei viziuni filozofice, dar viziunea în sine și premisele ei vor rămâne întotdeauna imune la critica științifică. Știința fizică nu poate concluziona că oamenii au dreptul la viață, proprietate sau fericire.”

Iluzia fatală a moderniștilor (în special a neo-ateiștilor) este că pot construi un sistem moral plecând de la empirismul științelor tari. După ce au negat existența sinelui, a responsabilității individuale, a sistemelor de valori, le-au rămas niște noțiuni vagi precum evitarea suferinței cu orice preț, distribuția egală și rațională a resurselor, continua expansiune a cunoașterii științifice și eradicarea religiilor care va permite atingerea unei utopii transumaniste.

Acest cult secular poate fi atractiv pentru două categorii de aderenți: indivizii pasionați de știință care își găsesc împlinirea în cunoaștere precum și tinerii îndoctrinați în religii fundamentaliste pline de restricții și vinovăție, pentru care nihilismul înseamnă eliberare. Pentru restul oamenilor nihilismul modernist are însă consecințe dezastruoase. Cum poți trăi o viață plină de sens crezând că toate lucrurile care te preocupă sunt înșelăciuni? Crezând că tu însuți ești o mașinărie complet determinată? Că dragostea, devotamentul, simțul răspunderii față de persoanele importante din viața ta sunt simple structuri bio-chimice menite să creeze relații sociale stabile pentru ca genele să poată fi transmise cu succes? Considerând că orice filozofie de viață, orice sistem de valori este o memă care vrea să te paraziteze ca pe un zombie?

E de mirare că mișcarea new atheism a ajuns azi în criză și se află într-un proces accelerat de polarizare? Nihilismul afectează puternic psihicul uman; trăirea fără repere morale face orice ideologie totalitară să pară atractivă; probabil acesta e motivul pentru care majoritatea neo-ateilor au îmbrățișat ideologia justiției sociale; cele 3 ”isme” newtoniene fac casă bună cu behaviorismul și progresismul postmodern; ideea unei societăți complet raționale și planificate e de dorit în contextul în care indivizii sunt lipsiți de capacitatea de autodeterminare reduși la un set de nevoi biologice. Probabil de aceea moderniștii secolului trecut au îmbrățișat cu entuziasm cele două ideologii totalitare: fascismul și comunismul (pe care Jencks nici măcar nu îl amintește în cartea lui).