Sadismul puritan și urmările lui
Uneori vezi un titlu interesant pe Netflix. Anul realizării este 2017 sau mai recent. Deși ești pe deplin conștient că vei primi o dușcă zdravănă de propagandă, apeși ”play”. Așa am văzut recent ”Trial by Fire”. Aceleași clișee, aceeași narațiune politică, aceiași eroi și antagoniști; aceeași furie oarbă a unor americani vizându-i pe alți americani.
”Prădătorii umani sunt sadici. Se simt bine atunci când îți fac rău. Sublimează această emoție rea într-o ideologie care îi convinge că atunci când îți fac rău, transformă lumea într-un loc mai bun. Aceasta face parte din formula politică care îi convinge că, susținând regimul actual, transformă lumea într-un loc mai bun. Iar atunci când îți fac rău, susțin regimul. Iar prin acțiunea de a-ți face rău, câștigă onoare, statut și putere. Cine nu vrea aceste lucruri? Tu nu le vrei?” – Curtis Yarvin
Firește, din perspectiva regizorilor, bestiile sadice sunt texanii fundamentaliști, iar filmul nu e decât o pledoarie înduioșătoare în favoarea justiției și a progresului moral. ‘Dacă ar avea doar urechi să audă, bigoți blestemați!’
Ura fără margini a democraților față de republicani are originile în impulsul nonconformismului puritan de a denunța ordinea și autoritatea, dar e mai mult de atât. Este ura burghezului constipat față de oricine îndrăznește să își trăiască viața. În ”Nuts in May”, cuplul de puritani ieșit la camping se întâlnește cu câțiva tineri working class care încearcă să fie amabili și prietenoși. Problema puritanului Keith este aceea că îi lipsesc abilitățile de a socializa în afara cercului de zeloți nonconformi, strângători și puternic opinați. Toate ritualurile de socializare ale clasei de jos – dansul, ieșitul în pub la o bere, jocurile de noroc, alimentele nonconforme – sunt tabu-uri absolute. Și dacă ar vrea să fie amabil, lui Keith îi lipsesc skill-urile de a fi prietenos cu băieții chavs. Îi rămâne să aleagă între o atitudine stângace, dar prietenoasă, și proclamarea propriilor handicapuri sociale ca virtuți. Orice puritan, în funcție de gradul de nevrotism, oscilează între aceste două atitudini de-a lungul vieții, generalizând în cele din urmă într-o atitudine disprețuitoare față de necredincioși.
Decenii sau chiar secole de secularizare pot duce la pierderea doctrinelor religioase și la ateism, dar nonconformismul, moralitatea și stilul de viață al protestantului sunt atât de adânc înrădăcinate, încât nimic nu le poate zdruncina. În ecologie se vorbește despre două strategii de supraviețuire: r-selection și k-selection.
R-selection este strategia creșterii rapide în medii instabile. Fiindcă viitorul e imprevizibil, aduci mulți urmași pe lume, fiindcă nu știi câți vor supraviețui. Trăiești prezentul din plin. Când ești atacat fizic sau insultat, îți asumi riscul de a riposta. Câștigul unei confruntări îți poate aduce onoare și statut.
K-selection e strategia creșterii lente pe termen lung în medii suprapopulate, dar previzibile. Aduci pe lume puțini urmași, dar petreci timp îndelungat educându-i să ocupe o nișă îngustă.
Deși aplicarea teoriei r/k în cazul oamenilor e controversată, putem vedea metaforic puritanismul ca o formă extremă de selecție k. Transformarea vieții într-o serie interminabilă de trepte ale devenirii (fie către Împărăția Cerurilor, fie către un penthouse în Greenwich Village; fie ambele), în detrimentul trăirii prezentului. Obsesia fixă a mobilității sociale. Puritanul trebuie să își depășească cu orice preț condiția socială. Nici o clipă nu se poate odihni satisfăcut de ceea ce i-a oferit viața până în prezent. Patrimoniul culturii din care face parte este negat vehement. Nu are de datorat nimănui nimic – țării, clasei sociale, rudelor, familiei. Zero ”Amor fati”, zero recunoștiință, zero responsabilitate față de oameni concreți sau locuri concrete. Răspunderea lui e doar în fața cererii și ofertei și a divinității abstracte. Asta îl diferențiază în același timp de clasele inferioare, pe care începe să le disprețuiască, dar și de cele superioare, pentru care are o invidie mistuitoare. Spre deosebire de el, săracii și bogații se pot bucura de viață.
Nu e un secret faptul că Martin Luther, atunci când avea de-a face cu țăranii germani needucați, dădea dovadă de cel mai înalt grad de dispreț și elitism, susținând întotdeauna coerciția și brutalitatea. Când un puritan nonconformist își depășește, într-un final, condiția, nu are nici urmă de solidaritate sau responsabilitate față de clasa din care a evadat cu succes. ”Dacă e ceva de capul lor, îmi vor urma exemplul.”
Când secole de dizidență puritană au dus la coagularea mentalității de stânga a partidului socialist britanic sau a partidului muncitoresc, Orwell observa cele două atitudini-pereche ale socialiștilor clasei de mijloc în cartea ”The Road to Wigan Pier” – dispreț față de săraci, invidie față de bogați.
Fast forward to 2021, în sfârșit vedem ascendența clasei lui Keith Pratt în toate planurile, rezumată perfect de titlul cărții lui Sowell, ”The Vision of the Anointed: Self-Congratulation as a Basis for Social Policy”. Viziunea auto-felicitantă a unșilor poate fi în sfârșit impusă asupra întregii Uniuni Americane și a zonei de influență geo-politică.
În prezent puritanii secularizați, woke intellectuals, elitele manageriale sau ceea ce Haidt denumea ”tipul de personalitate WEIRD”, au devenit ei înșiși clasa conducătoare. Resentimentul acumulat de secole s-a transformat treptat în sadism. Fiindcă au fost atât de strângători și austeri, au dizlocat cu cea mai mare eficiență orice stil de viață diferit de al lor. Aristocrați în America sunt cam greu de găsit. Industriași sau magnați imobiliari care să nu fie la rândul lor puritani – nici atât. Însăși clasa de jos, populația rurală, statele din sud, evanghelicii de Middle America pe care elitele holywoodiene iubesc să le deteste cu patimă – sunt în majoritate protestanți al căror păcat principal este refuzul adoptării ultimei ideologii nonconforme. Au făcut update până la un punct și s-au oprit; acum androidul îi bombardează cu sute de erori în fiecare zi, făcându-le traiul impracticabil.
Privind aproape orice film scos în ultimii 8 ani este atât de evidentă narațiunea maniheică; tragismul unor eroi fără cauză. Tocmai fiindcă acești fameni au dobândit victoria absolută, până la nivel de control instituțional zdrobitor și partid unic, e fascinant să le observi reflexul de a denunța autoritatea, corelat cu sadismul față de clasele de jos. Religia iconoclasmului și a ireverenței, a muncii până la epuizare, a acțiunii în detrimentul contemplației, a creării de la zero a individului, a ineptitudinii sociale și a lipsei de recunoștiință continuă să dezvolte forme de manifestare tot mai absurde. Lumea întreagă e a lor, dar simt nevoia în continuare să flexeze mușchiul autorității asupra deplorabililor. Disprețul străbunicilor puritani față de ”cei din lume”, ”vicioși”, ”bețivani”, ”gălăgioși”, ”mai rău ca animalele”, ”făcuți la beție” – reverberează până în prezent în războiul cultural american.
Privind o producție cinematografică americană din ultimii ani, ca și spectator extern care nu subscrie la vreo formă de fundamentalism evanghelic sau politici neoconservatoare, în loc de a împărtăși revolta elitelor, simți mai degrabă simpatie pentru bieții țărani deplorabili și insuficient socializați. Această revoltă artificială, detașată de vreo realitate palpabilă economic, pare să aibă paralele doar în isteriile istorice ale sectelor mileniale; diversele date calendaristice proclamate drept termen limită pentru vreun eveniment ceresc invizibil.
Deși hegemonia puritanilor pare deplină, lipsa echilibrului lăuntric, nevoia de a își inventa periodic dușmani, urmată de condamnări și umiliri ritualice, mă fac să cred că avem de a face cu un sistem instabil care dă semne de senilitate. Cât timp până când mirajul mobilității sociale începe să își arate fața de scam piramidal și inflație de diplome? Când năravurile famenilor vor transforma viața tuturor într-un iad – și nu suntem foarte departe – strategia R va redeveni avantajoasă. De la un punct încolo, excesul de pregătire (over-socialization în sensul lui Ted Kaczynski) devine un abuz. Într-un mediu puternic instabil și tulburat social, binding values and liberty become advantageous again. Forme mai autentice de spiritualitate își vor reface, inevitabil, locul în peisajul cultural. Când revoluționarii bătrâni se vor fi ramolit de tot, copiii vor fi forțați să își recupereze prezentul.