Săniuș

Când se îngână ziua cu noaptea, la pârtia de la marginea orașului se adună lumea puhoi. A nins și încă fulguie ușor, e ger bine și se ridică pufuri de ceață din capetele înfofolite ce lunecă pe sub lampadare. Pe deasupra tuturor dau roată stoluri de ciori. E cea mai lungă noapte și-apasă peste mulți pâcla din care ies. La pârtie ajung pâlcuri de oameni, unii cu mașini, alții trăgând după ei sania pe care se leagănă nerăbdător copilul. Toată ziua au fost copii pe derdeluș, zăpada e bătătorită, însă acum spre seară chiotele lor au adunat parcă tot orașul la dealul dintre codri. Sub reflectoarele pârtiei, ce fac albul zăpezii să strălucească, apar părinți cu odraslele lor, studenți și liceeni, adulți cu chef de mișcare, mascați ce-au colindat orașul, bunici care își încurajează nepoții de pe margine, câțiva piliți ce au venit să continue cheful, vreo doi cu boxe portabile, grupuri de fete care sparg liniștea mai cristalin sau mai isteric, vreo câțiva cu schiuri, cu echipament profi, amatori îmbrăcați complet aiurea, uzi la picioare și pe la șale, găști, cupluri sau singuratici, experimentați sau împiedicați, sănii, celofane, un snowboard, plasticuri, cauciucuri, căciuli cu animale, urechi roșii, ceai cald, miros de cetină, bulgăreală, râsete și țipete, grămadă de lume venită să scape câteva ore de apăsarea orașului, toți se revarsă: PÂRTIEEE!
Nu e nevoie de multe pregătiri, ai ajuns la fața locului, tragi mănușile, căciula mai pe frunte, sania sub tine, ochești un culoar mai liber și ai intrat în horă. Prinzi repede viteză, ți se trezesc simțurile, e aglomerat și trebuie să strunești bine sănioara. Instinctele ies la iveală, când un picior jos, când celălalt, și cu mâinile dacă e nevoie, și zbori tot mai ager. Se pierd voci pe lângă tine, vezi capătul și te lași mai jos să mai câștigi câțiva metri și gata, panta s-a terminat, oprești încet, te ridici și tragi adânc aer în piept. Apoi începe partea grea, urcușul. Dealul e mare, dar îți place provocarea, vrei să pui mușchii la treabă. Vin alții în goană mare, sari în lături să le faci loc și hai în sus.
Sunt mai mulți jos decât sus, deja privesc cu deznădejde în lungul povârnișului și nu își fac curaj să mai urce. Stau la poze, taclale, câțiva împart căldură dintr-un termos. Unii urcă agale, gâfâind cu o sanie mare, pe care au coborât trei, dar o trage doar unul. Alții se întrec, aruncă cu bulgări, pun piedică băieților și botează fetele. E distracție și la deal, nu doar la vale, sau măcar uiți că urci. Câte un nepriceput pierde controlul și iese pe margine strigând disperat la trecători. Dacă te răstorni în mijlocul pârtiei trebuie să o eliberezi rapid, vin vitezomani la vale și frână ioc. Pe alocuri e gheață, mulți alunecă, unii se și duc de-a dura, fac mătănii, vrând-nevrând. Mai sus de jumatea pârtiei se opresc neofiții și bunicii cu nepoți mici de tot. Urcă toți înapoi spre începutul bucuriei.
Ai ajuns, îți faci loc printre lume și pornești din nou. Ieșit din vlăguirea străzilor orașului, aici simți că pulsează viața, energia. Mușchii s-au încălzit, răspund rapid, încerci niște slalom, nu mai frânezi deloc, vrei să decolezi. Dar pârtia e scurtă, parcă ai clipit și ești jos deja. Și hai din nou.
E tot mai multă lume ce urcă și coboară, și urcă și coboară, e gălăgie și vânzoleală, mici incidente ici și colo, un țânc scâncește că și-a pierdut căciula. Sus un grupuleț cânta o colindă. Vorbăreții intră în discuție cu cei ce urcă, se nasc spontan povești, unii se ghiontesc fără să vrea și apoi râd. Adie câte un vânt ce aduce miros de scorțișoară de undeva, iar apoi te bate rece pe sub guler. Câte un timid galant se oferă să ajute o fată cu roșu în obraji. Ești sus, ești jos, și hai iar. Coboară două găști pe celofane, au făcut trenuleț și se întrec. Un tren a deraiat și chiuie toți, rostogolindu-se de-a valma. Sus și jos, și din nou. Sunt și arătări pe pârtie, un urs mascat coboară pe un cauciuc. Unii coboară cu boxa pe umăr, auzi trecând un bumți și-o colindă. Doi trăsniți n-au sanie și s-au urcat unul peste altul, coboară pe fâș. Ei na, au venit unii pe o portieră de tractor. Răsună codrii dimprejur de râs și fluierat. Găștile au unit celofanele, sunt vreo douășcinci pe rânduri și coloane, nimeni nu mai controlează, e doar vertij și goană. Se învârte toată lumea, în sus pe margine, în jos pe la mijloc, și tot mai mulți ajung, e tot mai largă larma. S-au încălzit, toți au uitat de frig, norii se duc, a răsărit o stea. Intrăm cu toți în noapte și am uitat de ea. Și-n sus și iar. Zburăm pe sănii și pe schiuri, zboară și bulgări, și veselia ce umple toată valea, și ciorile curioase tot croncăne din dinți, și stelele și luna fac cerul de argint. Și-n jos și iar. Alunecă aiurea și cei mai pricepuți, și grupuri vin de-a dura și cad și cei mai iuți, cad fulgii rătăciți și câte-o stea mai cade. Și sus, și jos, și iar. Ne-am prins în roata lumii ce dă ocoluri mari, tot mai mari, să-i prindă chiar pe toți, și toți tot mai încet se poticnesc la deal. Și-n roata mică, tot mai iute, clipești și iar ești jos.
La braț într-o grămadă sau singur printre toți, toți prinși în dansul vieții, în jos și-n sus, în jos. Se învârte lumea-n loc, te-nvârți și tu cu ea. E haos și e dans, se schimbă tot în tot. Cei mai scorțoși se zbat și curg pe lunecuș, cei șerpuind stau drepți, cei mari au dat în mintea celor mici, copiii îți dau sfaturi cum să te ții pe ski, când ești crispat, aluneci, când te crezi sus, cazi jos, toți în aceeași oală, toți din același lut. Căzând și renăscând, ne regăsim toți ritmul. E lumea în convulsii, ne-ntoarce în pulsații, în cercul larg și iute, iar cerul o veghează. Din steaua ce străluce, coboară blând lumina. Renaște astăzi lumea, ia trup din nou, mai bun. Pământul și cu Cerul sunt una într-un dans. Se naște astăzi Omul și toți îi dăm ocol.
Abia târziu în noapte au obosit chiotele. Se strâng pâlcuri încet spre case, cu chipuri luminoase, cu inimile noi. Pe străzi răsună încet colinde.
Se întoarce lumea la locul ei.

Protejat: Mândri susținători ai steagului Mândriei
Descentrat

Lasă un răspuns