Tedpill the Programmers

În ultimii ani, cercurile online de dizidenți au adoptat maxima ”the ratchet goes one way” (clichetul merge într-o singură direcție). Un clichet este o componentă a unei maşini care împiedică rotirea într-un anumit sens a unei roţi dinţate. Maxima descrie direcția inevitabilă în care pare să se îndrepte societățile occidentale. În ciuda oricărei forme de opoziție, protest sau separatism, mașinăria continuă traiectoria revoluției perpetue.

În articolul de față nu vreau să discut atât de mult aspectul ”Cthulhu înoată întotdeauna spre stânga”, cât tendința societății de a se îndrepta spre ”comunismul de lux complet automatizat”.

Cei familiarizați cu ideile lui Iain McGilchrist vor fi de acord că procesul automatizării și al birocratizării oricărei activități umane reprezintă simptome al declinului civilizațional. De Maistre compara într-un eseu două moduri de a gândi total diferite – cel al grădinarului și acela al mașinistului.

Grădinarul are ca studiu organisme vii, care prin definiție sunt în flux, ajustându-se în permanență pentru a rămâne într-o stară de echilibru. Organismele vii se schimbă constant pentru a rămâne aceleași. Celulele din corpul nostru mor și se reînnoiesc pentru a ne menține în homeostază. Grădinarul e, astfel, interesat de particularitățile plantelor; de afinitățile cu alte specii; de compoziția solului, nevoia de apă și însorire. De relațiile dintre organisme.

Mașinistul și industriașul, pe de altă parte, au ca studiu mecanismele, obiecte inerte al căror singură valoare e aceea de folosință. Singura preocupare a mașinistului este ”ce scrie în manualul de utilizare?” Maistre observa cum acest mod de gândire a fost extins în toate domeniile de cunoaștere, inclusiv cel al relațiilor dintre oameni.

Orwell observa la rândul lui că într-o lume complet automatizată ”nu va exista posibilitatea erorii, deci nu va exista loc pentru îndemânare. În asemenea împrejurări, este un nonsens să vorbim despre „muncă creativă”. În orice caz, deprinderile manuale (care au ajuns să fie transmise prin ucenicie) ar fi dispărut de mult. Unele dintre ele au dispărut deja, sub concurența mașinii. Nu există cu adevărat niciun motiv pentru care o ființă umană ar trebui să facă mai mult decât să mănânce, să bea, să doarmă, să respire și să procreeze; orice altceva poate fi făcut cu ajutorul unor mașini. Prin urmare, sfârșitul logic al progresului mecanic este de a reduce ființa umană la ceva asemănător unui creier într-o sticlă. Aceasta este destinația spre care ne îndreptăm deja, deși, desigur, nu avem nicio intenție să ajungem acolo; la fel cum un bărbat care bea o sticlă de whisky pe zi nu intenționează să facă ciroză hepatică.” – George Orwell, „Drumul către Wigan Pier”, capitolul 12

Pe lângă distrugerea abilităților și slăbirea fizică a indivizilor, mai putem spune că procesul automatizării fragilizează comunitățile. Când totul devine interconectat, cea mai banală acțiune necesită funcționarea neîntreruptă a întregului grid. Ca să pot trimite un colet unui prieten, e nevoie ca electricitatea și internetul să funcționeze; banca să îmi înregistreze plata, poșta sau curierul să trimită o mașină care culege coletele locale, apoi le transmite mai departe pe avion / vapor etc. Cu fiecare nou nivel de automatizare, gridul devine mai fragil, i.e. dependent de funcționarea perfectă a tot mai multor factori disparați. Mediul antropic trebuie modelat tot mai mult după modelul ”mașinii”, la fel și mintea umană.

Cu fiecare nouă invenție tehnologică de proporții, societatea e forțată să se adapteze noilor tipuri de interacțiuni. În cartea ”The Surrender of Culture to Technology”, Neil Postman descrie ascensiunea Tehnocrației. Formele preindustriale de cultură și organizare socială foloseau instrumente nu mai puțin decât societățile tehnocratice, scrie Postman, dar instrumentele pe care le foloseau „nu atacau (sau mai precis, nu aveau scopul de a ataca) demnitatea și integritatea culturii în care au fost introduse. Cu unele excepții, instrumentele nu i-au împiedicat pe oameni să creadă în tradițiile lor, în Dumnezeul lor, în politica lor, în metodele lor de educație sau în legitimitatea organizării lor sociale.” Instrumentele adoptate de o Tehnocrație, în schimb, transformă în mod constant modul de viață. Postman scrie: „Totul trebuie să facă loc, într-o anumită măsură, dezvoltării lor. . . . Instrumentele nu sunt integrate în cultură; ele atacă cultura. Se străduiesc să devină cultura. În consecință, tradiția, obiceiurile sociale, mitul, politica, ritualul și religia trebuie să lupte pentru supraviețuire.” Din tehnocrație, susține Postman, am intrat în era „tehnopolului”, în care o lume aplatizată cultural operează sub o ideologie a progresului care duce la „supunerea tuturor formelor de viață culturală la suveranitatea tehnicii și tehnologiei“.

PROGRAMATORUL – IDEOLOGUL TEHNOPOLULUI

Mecanizarea nu a ocolit sfera interacțiunilor umane, ci a țintit spre inima ei. Imediat cum cibernetica aplicată a permis crearea de punți între logica mașinii și sfera culturii, educația secundară a fost complet reorientată spre prioritizarea programării și a științelor computerului. Un tip de educație care, pe lângă veniturile generoase, cauzează cel mai mare nivel de autism. Noua elită din Sillicon Valley nu se rezumă, însă, la acumularea capitalului, nici nu acceptă statutul de tehnician în același mod în care un mașinist l-ar fi acceptat acum 150 de ani. Programatorii se consideră un fel de demiurgi, îmbătați complet de abilitatea rezolvării problemelor prin cod, a automatizării rutinelor și a creșterii vitezei și a productivității în orice domeniu de activitate umană.

Interacțiunile sunt văzute ca probleme care trebuie rezolvate prin aceleași pârghii. ”Rețelele de media socială” sunt în mare măsură mai subversive social decât revoluția industrială din secolele 18-19. Ca să mă rezum la un singur aspect – dizlocarea oamenilor din mediul rural spre cel urban nu a distrus cu atâta eficiență relațiile dintre sexe. Iar când clasa programatoare ia sub vizor celibatul involuntar, cauzat de interacțiunea revoluției sexuale, a intrării femeilor în câmpul de muncă, a feminismului și a ”rețelelor de media socială”, îl descrie inevitabil ca pe o problemă care poate fi rezolvată printr-o altă aplicație virtuală, o mașinărie numită ”Tinder”. Pentru incelii lipsiți de speranță, există mașinăria pornografiei, a păpușii sexuale, a prietenei-surogat de OnlyFans, sau mai nou, a prietenei complet inteligente-artificial, care poate îngloba toate aceste aspecte.

Dorința bărbaților de a avea rituri inițiatice în tinerețe, de a-și dezvolta mușchii, instinctele de vânătoare sau competiție, sunt cooptate în mod similar, la fel de steril, de industria jocurilor de video.

Tot ce ne oferă clasa programatoare, în impulsul ei de a automatiza, reprezintă activități-surogat; interfețe la interfețe, intermediari peste intermediari care se interpun între om și realitate. Mașinăria a subminat în totalitate organismul, integrându-l în logica ei. Când organismul febril protestează, mașina îi oferă terapie.

BOOMERS WILL NEVER GET THIS

Cu fiecare dezvoltare incrementală, acest proces produce tot mai multă suferință și după cum spunea Mary Harrington, copiii plătesc întotdeauna prețul.

Mulți dintre noi am avut câte un părinte boomer care ne-a îndemnat să obținem studii în programare, care ne-a dat peste bot când am exprimat cel mai mic interes pentru umanități sau orice iese din logica Mașinii, prezicând că vom muri de foame dacă nu sărim imediat pe ”current thing”-ul tehnologic.

Foarte mulți din generația mea au urmat sfaturile boomerilor, unii au ajuns să aibă slujbe bine plătite, alții mai puțin. Cu toții, însă, au experimentat o puternică lipsă de sens atât la nivel spiritual, cât și profesional. Așa se face că la nivel de hobby mult mai mulți mileniali s-au îndreptat spre literatură, istorie, arte grafice, în încercarea de a se întoarce la realitate. McGilchrist e uimit cum foarte mulți din generația tânără rezonează cu scrierile lui, în timp ce boomerii și gen x au rămas la aceleași idioțenii ca acum 30 de ani. În orice domeniu în care milenialii și gen z simt revoltă și dezgust – urbanizare, secularism, televiziune, presă, coding, social media, smart screens, streaming, inteligență artificială – boomerii exprimă optimism adolescentin.

Explicația a fost intuită de Harrington – ”copiii plătesc prețul”. Adoptarea unei tehnologii noi la maturitate ne scutește de multe din aspectele ei subversive. Având deja anumite rutine și tabieturi zilnice, adulții se pot deconecta de Matrix mult mai ușor decât copiii. Pentru copii, insă, tehnologia devine cu adevărat adictivă și totalizatoare. Jocurile video au reprezentat o plagă pentru bărbații din generația mea și cea imediat următoare, contribuind mai mult decât facebook la inceldom. Instagram a reprezentat o plagă în special pentru adolescente, folosirea lui fiind puternic corelată cu incidente crescute de self harm și suicid. Tik Tok nici nu vreau să îmi închipui ce efecte va avea, iar noile unelte AI vor construi pe disfuncțiile existente în moduri în care nici nu visăm:

”I’ve seen things you people wouldn’t believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I watched C-beams glitter in the dark near the Tannhäuser Gate. All those moments will be lost in time, like tears in rain.”

Este normal, deci, ca părinții iresponsabili să nu realizeze ce disfuncții iremediabile le-au provocat generației următoare, în goana tâmpă după următorul ”current thing” care o să le asigure ceva bunăstare financiară cu prețul sacrificării prietenilor, credinței, oricărui vestigiu de viețuire organică prin care oamenii păstrează legătura cu realitatea. Însă mai sinistru decât toate aceste aspecte ale mașinificării, reprezintă uniformizarea mentală de care dă dovadă noua clasă programatoare. Oamenii cu anumite sensibilități literare sau artistice pot percepe anumite moduri de a fi in lume caracteristice activităților organice. Revenind la de Maistre, grădinarul are o viață lăuntrică intensă; parabolele agrare ale lui Iisus sunt pline de sens pentru el, chiar dacă nu e învățat sau sofisticat filozofic. Omul participă în niște activități care pentru mintea mașinistului sunt de neconceput. Sebastian aproape că mă imploră de fiecare dată când ne vedem: ”go hunting with hounds. Then you will understand”! În comparație cu aceste trăiri profunde care au oferit oamenilor sens de-a lungul întregii istorii, surogatele din epoca mașinii sunt o formă de anesteziere a minții.

E important să ai argumente împotriva susținătorilor tehnopolului. În general aceștia acționează ca procurori din oficiu care îți sar direct la jugulară, acuzându-te de paseism, pășunism, primitivism, medievalism, luddism. Retorică agresivă bazată pe intimidare și rușinare, menită să te întoarcă docil la școala de automatică și calculatoare.

Mai important de atât reprezintă explorarea modurilor de a fi organice la care fac referire Iain McGilchrist și Sebastian. Dacă facem aceeași greșeală ca boomerii în educarea copiilor noștri, răul generat de AI în corelație cu TV, social media, smart screens, gaming industry, streaming etc. va fi mult mai sever. Dacă noi am fost generația sacrificată pe altarul ecranelor întru izolare socială, trebuie să facem tot posibilul să reversăm procesul.