Teologie de gașcă
Modernii abordează teologia radical diferit de cei din vremurile trecute. Pe lângă noile instrumente critice, de analiză textuală științifică, deconstrucție și decontaminare, teologii moderni simt necesar să aducă contribuția personală, originalul, marca proprie, fie în limbajul folosit, fie în idei. Această căutare după inedit a dus la spargerea unor noi și noi bariere, până când procesul a devenit prin definiție subversiv. Nu mai poți face teologie dacă nu dărâmi niște preconcepții, dacă nu demistifici niște jocuri ale puterii, dacă nu deconstruiești structuri existente. Performanța e măsurată în cât de mult ai reușit să razi cu buldozerul, să erodezi, să scoți din rădăcină. Iar înaintarea se face în gașcă, prin validare reciprocă. Câte un spărgător de linie vine cu o nouă teză “să vezi ce le-o dau la sfinți”, jos cu religia, la pământ cu sacrul, la gunoi cu ierarhiile, etc., și gașca aplaudă furtunos, ia uite cum crește h-indexul, citări, referințe, conferințe, bulbuci. Găști de vandali care mâzgâlesc, sparg, rup și dau pe jos cu structuri care ne blocau accesul la spiritualitatea nemediată.
Teologia ca grafitti
Grafittiul este expresionist prin excelență, e strict legat de identitate, pui pe toți pereții semnul tău, același, “x a fost aici”. Teologia modernă are aceeași manifestare, teologul vrea cu orice preț să își pună amprenta, să lase urme cât mai adânci și vandalizează tot ce îi intră la mână. Sacrul e un construct social, religia e o fabrică de manipulări, singurul duh adevărat e duhul subversiunii, al revoluției, restul sunt doar spălări de creier.
Contribuția adusă nu este destinată comunității, teologul nu încearcă o zidire colectivă, ci doar o porție individuală de catharsis prin a găsi un țap ispășitor. Țapul e mereu trecutul care trebuie sacrificat, ars, distrus, alungat dintre noi. Vechile structuri trebuie aduse pe altar și astfel vom fi liberi. Nimeni nu vrea să ia crucea în spinare, vina e mereu altundeva. Teologie de gașcă. Teologeală.
Vithericus
mai 26, 2021 - 10:32 am
James Hillman are o lucrare interesanta pe ‘The Guild of Pastoral Psychology’ despre tradare si reactiile psihologice. Ce descrii aici pare pe de o parte o manifestare a dorintei de razbunare, dar mai mult reprezinta o atitudine cinica si o forma de auto-tradare (self betrayal). Citez din lucrare, la sectiunea cynicism:
“All love becomes a Cheat, causes are for the Saps, organisations Traps, hierarchies Evil, and analysis nothing but prostitution, brainwashing and fraud. Keep sharp, watch out. Get the other before he gets you. Never go high on the stairs again. World of the dog. You cannot find a positive meaning for the betrayal, so you enter a vicious cycle, and the dog chases his own tail. Sneer against your own star, betray your own ideals and ambitions as created by the puer archetype. When he crashes, everything to do with him is rejected.”
La self-betrayal:
“Previous ideals and highly charged hopes are seen as pure sentimental crap. The alchemical process is reversed: gold turned into faeces. Pearls before swine – you are the swine; you take the pearls and deconstruct through materialistic explanations, reductions through dumb simplicities of sex-drive and milk-hunger. The best was really the worst. You act in the same blind and sordid way as you claim your betrayer is acting; you use an alien value system. We refuse to be what we are to avoid getting hurt again.”