Unde a greșit Lovecraft?

Am revizitat recent un articol pe care l-am scris pe O2 acum vreo 6 ani. Fiindcă multe lucruri au devenit clare între timp, cred că e util exercițiul unui dialog între mine, cel de acum (Vithericus, să zicem) și cel din trecut (Lovecraft). Articolul inițial era o reacție la un comentariu al unui anume Mizantropescu, un blogger român cu ale cărui idei fixe nu vom obosi cititorii de data aceasta.

Lovecraft: Fiindca pe multi agnosticismul pare sa-i deranjeze mai mult decat fundamentalismul crestin sau scientismul unor atei, voi incerca sa-mi expun punctul de vedere vizavi de pilula rosie vs. pilula albastra, oferind si un raspuns acuzatiilor lui Mizantropescu. Filosofia lui H. P. Lovecraft va constitui studiul de caz.

Ca si oameni, percepem realitatea din jur prin mijlocirea simturilor, a instinctelor si proceselor din creier. Aceasta perceptie este ‘pilula albastra’ pe care ne-o ofera pilotul automat; utila supravietuirii, orientarii in spatiu si socializarii, dar in ultima instanta mincinoasa, intrucat ne predispune spre o multime de credinte false (apofenie sau pattern seeking, antropomorfizarea naturii etc.).

Vithericus: În vremea în care am scris aceste rânduri eram influențat de dihotomia subiect vs obiect. Procesele din creier care nu ajung în totalitate în sfera conștientă sunt mai puțin reale decât procesele sferei conștiente? Pe baza cărei logici? Iar argumentul că aceste procese ”automate” (ca și cum reflexul de a diseca și de a măsura al emisferei stângi nu e la fel de automat și greu de controlat voluntar) ne predispun spre credințe false sună la fel de pompos. Study nature și alți oxigenați îi dădeau în cap religiei, acuzând-o că se bazează pe ”apofenie.” ”Apophenia is the tendency to perceive meaningful connections between unrelated things. The term was coined by psychiatrist Klaus Conrad in his 1958 publication on the beginning stages of schizophrenia.” Argumentul oxigenat susținea că toate intepretările profetice, scenariile conspiraționiste șamd sunt forme de apofenie.

Citind McGilchrist realizez că fenomenul psihologic al apofeniei ține de domeniul emisferei stângi, care niciodată nu analizează whole patterns in their context (cum face emisfera dreaptă), ci operează pe bucăți, elimină contexte, literalizează orice afirmație și compară foarte precis părțile componente, încercând să recompună întregul. Pacienții cu leziuni în emisfera dreaptă ajung să se comporte ca schizofrenicii; uneori au un impuls nestăvilit de a colecta date (Edcibinium tips fedora), alteori au impresia că sunt victima unei conspirații fiindcă o kabală le-a înlocuit un membru al familiei cu o clonă, sau chiar întregul oraș în care trăiesc a fost clonat. Toată energia intelectuală o dedică apoi acestui pattern-seeking, caută ”dovezi” în favoarea teoriei. Motivul: nemaifiind capabili de a percepe contexte, metafore, ajung la concluzia că cea mai mică schimbare la partenerul de viață (haircut, new dress, aging) sunt dovada înlocuirii lui totale cu o clonă.

‘Antropomorfizarea naturii’ e altă tâmpenie scientistă, originând în distincția subiect-obiect. Oamenii sunt subiecți, natura e obiect, haha, anticii erau tâmpiți că vedeau sun god sau moon goddess. Punem fedora și hashtag rezist.

Lovecraft: A doua ‘pilula albastra’ pe care cei mai multi oameni au inghitit-o a fost religia. Cumva, in interactiunile oamenilor stravechi si-au facut locul miturile, explicatiile cu privire la locul omului in Cosmos, originea tuturor lucrurilor si menirea lor. Religiile nu explica in niciun fel realitatea, nu ne ajuta sa intelegem cu nimic mai bine fenomenele din jurul nostru, ci ofera un sens existentei tocmai fiindca propun o evadare din realitate.

Vithericus: Lumea simbolică este la fel de reală ca lumea analizată sub microscop. Prima este percepută holist, whole patterns at once. A doua e percepută secvențial. Din nou McGilchrist oferă dovezi științifice serioase pentru a susține această idee. Religia are putere explicativă dacă o lași să opereze în sfera în care s-a manifestat, în loc să o forțezi să îți explice relații între părți componente. Cât despre evadarea din realitate, pacientul convins că i-a fost înlocuită nevasta nu pare cu nimic mai ancorat decât Iain McGilchrist. Apoi mai e faptul că inclusiv gândirea științifică ar fi imposibil de realizat fără gândirea simbolică, fiindcă ne lovim de frame problem (problema cadrului). Având atât de multe date disparate, ne folosim de percepție pentru a defini limitele investigative ale cercetării. Altminteri, dacă ne anesteziem complet gândirea simbolică, rămânem într-o stare goal oriented combinată cu incapacitatea de a ne mișca de la un scop la altul; mulți oameni cu leziuni în emisfera dreaptă rămân blocați în bucle de activitate; nu sunt în stare să se oprească din examinat mânerul unei uși.

Lovecraft: Dar omul religios occidental nu s-a multumit sa accepte mitul ca mit, ci a dorit sa descopere realitatea asa cum este, tocmai pentru a demonstra ca religia lui este adevarata. Rezultatul il stim cu totii: “Ne aflam in epoca prezenta, rezultatul Socratismului pornit sa extermine mitul. Omul astazi, golit de mit, sta infometat inconjurat de propriul trecut si trebuie sa sape fara oprire dupa radacini, fie si prin cele mai ascunse antichitati” (Nietzsche, 1872, The Birth of Tragedy from the Spirit of Music).

Vithericus: Aici începeam să fiu în pericol să ies din sfera materialistă. ”Mitul ca mit” era o tâmpenie pe care o repeta polihronu de câte ori avea ocazia. În realitate, ceea ce a făcut omul vestic a fost să respingă un mod de a fi în lume (religia ca gestalt), bazat pe auditiv și pe îmbinarea contemplației cu acțiunea goal-oriented, înlocuindu-l cu o reprezentare mentală totalizatoare; prin scolasticismul catolic, urmat de apariția tiparului, urmat de protestantism (proto-deboonkeri cu facts and logick), omul occidental a migrat de la auditiv în vizual (check out Marshall McLuhan) și în felul ăsta, în loc să îl perceapă pe Dumnezeu ca fiind Logosul viu și activ (cum percepe emisfera dreaptă), l-a descris în totalitate în conceptele emisferei stângi, l-a disecat în componente, apoi l-a recompus la loc ca un Frankenstein. Evident, cum observa Schopenhauer, această abordare omoară orice idee.

“The actual life of a thought lasts only until it reaches the point of speech: there it petrifies and is henceforth dead but indestructible, like the petrified plants and animals of prehistory. As soon as our thinking has found words it ceases to be sincere or at bottom serious. When it begins to exist in others it ceases to live in us” – A. Schopenhauer, Essays and Aphorisms”

Aspectul viu, numinos, dispare, fiindcă reprezentarea teologică devine o hartă mentală, care este retrogradată la nivelul comportamentelor învățate, al automatismelor mentale. Asculți o piesă muzicală de prea multe ori și devine plictisitoare nu fiindcă piesa și-a pierdut calitățile artistice, ci pt că familiaritatea face ca interacțiunea ta cu piesa respectivă să nu mai fie mediată de dansul emisferei drepte, ci de rigiditatea automatică a emisferei stângi.

Lovecraft: Se pare ca Lovecraft a urmat el insusi drumul de la prima pilula albastra, aceea a viselor copilariei, la cea de-a doua, a religiei.

“In primele zile ale sclaviei lui a descoperit credinta bisericeasca a parintilor lui, intrucat de aici porneau drumuri mistice care pareau sa promita evadarea din viata. Numai la o privire mai atenta a observat lipsa de imaginatie si frumusete, monotonia prozaica si pretentiile grotesti de adevar solid mentinute de credinciosi. A simtit din plin absurditatea modului in care acestia incercau sa pastreze in viata, ca fapte literale, temerile si intuitiile unei rase primordiale confruntata cu necunoscutul – mituri stravechi pe care stiinta le infirma la orice pas.” – The Silver Key

Stiinta este pilula rosie care ne ofera modele ale realitatii obiective, ale fenomenelor naturale independente de perceptia umana.

Vithericus: Nonsense. Fenomenele descrise de metoda științifică rămân inseparabile de percepție. Fără un cadru, nu există problemă de rezolvat. Fără observație empirică (right hemisphere), nu există date de colectat. Fără abilitatea de a percepe realitatea exterioară la un anumit nivel de complexitate, urmat de trecerea la alte nivele (zoom in, zoom out), nu există posibilitatea îmbucătățirii Realității; totul e un întreg nediferențiat; copacul e imposibil de izolat dintr-o pădure; atomii din molecule; moleculele din celule; celulele din organe; organele din organisme; organismele din turme de indivizi; turmele din mediul natural. etc. etc.

Lovecraft: Tot stiinta ne ajuta sa realizam ca orice semnificatie pe care o atribuim vietii si faptelor noastre rezida exclusiv in mintea noastra; ne darama miturile, dar niciodata nu pune nimic in loc.

Vithericus: Asta e o altă tâmpenie monumentală. Dacă în paragraful anterior susțineam realismul naiv (fenomenele observabile sunt total independente de percepția umană), aici argumentam în favoarea idealismului critic german (ideea că orice noțiune la care pot ajunge oamenii e strict produsul creierului, deci e imposibil să cunoaștem vreo realitate exterioară), aplicat, bineînțeles, cum îi place lui Edi, exclusiv în privința arhetipurilor, a miturilor.

Lovecraft: “Cand a privit la cei care dadusera deoparte vechile mituri, a vazut ca majoritatea nu puteau scapa de iluzia ca viata are o semnificatie dincolo de cea pe care oamenii i-o confera; nu puteau lasa deoparte notiunile rigide de etica si obligatii dincolo de acelea ale frumusetii, chiar si atunci cand intreaga natura striga cu privire la impersonalitatea ei si la lipsa oricarei constiente, in lumina descoperirilor lor stiintifice. Inconjurati de iluzii preconcepute de justitie, libertate si consecventa, au aruncat la pamant vechiile superstitii si credinte, fara a se opri vreo clipa sa realizeze ca acele superstitii si credinte erau sursele gandurilor si judecatilor lor din prezent, precum si singurele ghiduri si standarde intr-un univers lipsit de semnificatii si puncte stabile de referinta.” – Idem

‘Pilula rosie’ nu imi va oferi niciodata un scop existentei; singurul ei rol este acela de a distruge iluzia matrix-ului. Imediat cum voi incerca sa gasesc o semnificatie pentru propria viata, voi intra intr-un nou matrix.

Vithericus: Ca să susții ideea asta ești forțat să apelezi la dihotomia subiect-obiect. Ideile din capul meu sunt ”matrix”. Ceea ce e out-there, ”lucrul in sine”, obiectul, este afară din matrix. Dar bine Nae, noțiunea de ”obiect” sau ”lucru în sine” nu e tot un concept mental abstract, o categorie în care incluzi chestii pe care nu le-ai văzut niciodată? Însăși ideea de matrix e tot un matrix. Asta nu înseamnă că suntem iremediabil pierduți în matrix, ci doar că noțiunile cu care operezi sunt redundante.

Lovecraft: Dupa ce a promis ca pilula rosie ne va duce in Wonderland, Edi idealizeaza mai tarziu in prezentarea lui tocmai crearea matrix-ului: “viata e o lupta permanenta – omul a invatat sa faca droguri/medicamente sa-si faca viata mai usoara; aici nu e bine si rau”.

Cand idealizezi stiinta, transumanismul sau simpla eliberare din vechile superstitii (cum face Mizantropescu), deja ai intrat intr-un nou matrix, fiindca iti cultivi iluzia ca simpla negare a unor mituri, cunoasterea stiintifica sau progresul tehnologic inseamna CEVA; iti adauga la karma pozitiva tie sau umanitatii, te ajuta sa iei in stapanire Sinele sau sa cuceresti Universul – cu alte cuvinte crezi ca semnificatia pe care o conferi vietii exista independent de propriul tau vis. Prin urmare, domnule Mizantropescu, atunci cand spui ca agnosticismul inseamna lasitate, spui de fapt ca agnosticii sunt lasi intrucat nu imbratiseaza visul TAU, Adevarul TAU, care la o analiza obiectiva se dovedeste la fel de iluzoriu ca orice alt Adevar. Mai concret – exista suficiente dovezi in neurostiinte care pun sub semnul indoielii libertatea de alegere sau existenta Sinelui asa cum il intelegi dta., ca divinitate, vointa pura samd.

Vithericus: Sweet postmodernism, singura scăpare a modernului care refuză să ciopârțească experiențele mitopoietice. Adevărul există, nu e doar un vis. Pentru descoperirea lui ai nevoie de gândire simbolică și gândire științifică în egală măsură. Realitatea e Logos, iar cunoașterea lui se face atât contemplativ, cât și activ. Iluziile apar atunci când un mod de cunoaștere îl neagă pe celălalt.

Lovecraft: Ce solutie propune Lovecraft? Acceptarea mitului ca mit. “Frumusetea linistita si constanta apare doar in vis, iar oamenii au intors spatele acestui refugiu cand, in venerarea realitatii, au abandonat secretele copilariei si inocentei”. “What a man does for pay is of little significance. What he is, as a sensitive instrument responsive to the world’s beauty, is everything!”

Cu ce difera o persoana care pastreaza mitul recunoscandu-l ca atare de una care are pretentia Adevarului? Prima a luat pilula rosie si accepta sa disocieze visele de realitate. Frumusetea, fericirea, binele si utilul – sunt produse ale creierului si tin de responsabilitatea fiecaruia de a produce semnificatii relevante propriei existente subiective (The surprising science of happiness – o prezentare TED excelenta pe aceasta tema).

Vithericus: Aici te conduce materialismul – la retrogradarea arhetipurilor și simbolurilor în domeniul viselor. Dacă sunt simple vise, nu ai niciun imperativ moral; nimeni nu te forțează să fii riguros în observarea lor, să dai dovadă de umilință intelectuală și perceptivitate (rugăciunea umilinței din chaplet of humility); tot ce poți face este să visezi lucid și se te bucuri de drogul ”recreațional”. În loc să iei psylocybe ca anticii, cu intenția de a te purifica pentru a accede la illo tempore – cel mai REAL domeniu al vieții, iei ca să evadezi din realitate, pe care o consideri strict materială și lipsită de numinos (cum te învață emisfera stângă) – domeniul muncii neîntrerupte, al rutinei, al plictiselii. Acestuia îi opui divertismentul, ”evadarea din realitate”. Modernitatea e cancer. Everything it touches it turns to shite. Grupurile psihedelice își vopsesc părul în culorile curcubeului și fac laba în cerc.

Lovecraft: Daca sunt o persoana responsabila si matura in gandire, nu imi voi obiectiviza niciodata propriile vise, impunandu-le altora ca Adevar, nici nu le voi valida prin ochelarii vreunei autoritati etice sau estetice exterioare mie. Nu-i voi striga lui Huxley ca experimentele lui cu droguri sunt lipsite de autenticitate, nici nu-l voi hartui pe dl. Mizantropescu cand are un moment de extaz Iron Maiden corelat cu 5 beri, strigandu-i ca starea de bine e doar o reactie chimica in creier, o sclavie a carnii de care trebuie sa se elibereze daca vrea sa fie cu adevarat Liber.

Vithericus: Iată și exaltarea virtuților liberale, imposibil de disociat de auto-congratulare. ”Persoană responsabilă și matură în gândire”. Get bent!

Lovecraft: “Celephais” este probabil povestirea cea mai ilustrativa pentru filosofia de viata a lui H.P. Lovecraft. Protagonistul, Kuranes (nume pe care il dobandise intr-un vis), este un artist londonez neinteles care isi transpune propriile vise in opere literare. Criticii nu ii inteleg stilul tocmai pentru ca au obsesia realitatii; de aceea Kuranes se retrage si mai mult in sine pana cand evita sa isi mai publice lucrarile; “cu cat s-a izolat de lumea din jur, cu atat mai minunate au devenit visele lui”. Reamintindu-si de un vis din copilarie, protagonistul descopera un tinut imaginar – Celephais, pe care continua sa-l exploreze in timp ce in viata reala isi pierde slujba si locuinta. Finalul povestirii se desfasoara pe doua planuri – cel glorios, in care un cortegiu de personaje din vis il escorta pe Kuranes in Celephais, ca rege si ctitor al tinutului, plonjand intr-un rau de lumina, precum si cel tragic – acela in care un homeless in haine zdrentuite este vazut de satenii din Innsmouth cutreierand strazile, iar mai tarziu cadavrul lui e descoperit de un pescar in apropierea unei cascade. Puterea naratiunii consta tocmai in juxtapunerea celor doua scenarii. Intotdeauna Lovecraft a pastrat cele doua planuri active – a contemplat sublimul lumii prin vise lucide, poezii si fictiuni, dar in acelasi timp a fost pasionat de stiinta, pe care a acceptat-o fara menajamente. Era convins ca savantii vor realiza la un moment dat ca goana lor dupa cunoastere va duce la descoperirea unui cosmic horror care va arata fragilitatea si iluzia viselor umane. Cand s-a imbolnavit de cancer a trait pe propria piele acest cosmar, tinand un jurnal in care a descris cu lux de amanunte evolutia bolii.

Agnosticismul reprezinta un mod sanatos de a mentine clara distinctia intre cele doua planuri – al cunoasterii obiective si al crearii semnificatiilor. Inseamna acceptarea limitelor propriei ratiuni, precum si a oricarei ideologii. Inseamna sa eviti sa consideri Adevar absolut oricare din visele tale, indiferent cat de mult ti-ai dori sa reflecte o realitate transcendenta. Nu are nimic in comun cu definitia batjocoritoare pe care i-a dat-o Mizantropescu.

Vithericus: Un mod și mai sănătos de a menține distincția este ”complementaris mundus”, principiul complementarității aplicat la abordarea simbolică vs. abordarea științifică. Non-overlapping magisteria pe cât posibil. Ca ființe corporale trebuie să acționăm în lume, iar asta ne obligă să analizăm riguros simbolurile pe care le adoptăm.

Lovecraft: Inchei cu un exemplu din pop culture – filmul “American Beauty”. Protagonistul (Kevin Spacey) se trezeste pe la jumatatea vietii, ca si Kuranes, din moleseala stilului de viata american. Socat de moartea cerebrala si emotionala care il inconjura de pretutindeni, Spacey decide sa confere un sens propriei vieti; renunta la rutine, isi da demisia, se imprieteneste cu un tanar rebel, asculta Pink Floyd si fumeaza iarba. Desi nu a realizat nimic semnificativ, casatoria lui e pe punctul de a se destrama iar fiica adolescenta il uraste, el merge inainte, manat de un singur scop – curajul de a conferi vietii un sens. Problemele familiale nu se rezolva, iar protagonistul moare intr-una dintre cele mai absurde situatii. Cu toate acestea, la numai cateva secunde inainte de moarte, realizeaza ca viata lui, absurda si plina de frustrari meschine, nu a fost in zadar. Acea viata, ne spune Kevin, a fost plina de frumusete si semnificatie, pentru care acum simte o infinita recunostiinta. Spre deosebire de Lovecraft, regizorul pare sa fie un credincios, intrucat vocea lui Kevin continua dupa moarte. Ca si agnostic poti aprecia puterea credintei in acest context tragic absurdist. Iar pesimismul filosofic, cu argumentele lui puternice dar niciodata suficiente nu face decat sa accentueze frumusetea si tragicul existentei umane.

Vithericus: Ca și credincios, poți aprecia și mai mult filmul ”American Beauty” fiindcă ai păstrat mereu speranța existenței dincolo de vălul contingenței. Al ființei eterne, dincolo de devenirea neîntreruptă.

Fără îndoială, recitirea articolului a fost extrem de utilă. Pe de o parte confirmă predicția lui Eliade cu privire la tranziția inevitabilă de la viziunea modernă istoricistă (omul ca și creator al istoriei) către una resemnată (omul ca victimă a terorii istoriei). Suntem atât de captivați de lumea devenirii (ceea ce modernii intitulează pompos Realitate) încât căutăm refugiul în divertisment (evadarea din așa-numita Realitate). Mai devreme sau mai târziu modernul fie devine postmodern, fie își extirpă emisfera dreaptă și devine invitat permanent la Cronici 2.